Cand am terminat liceul, mi-am dorit si eu ca oricare tanar sa merg la facultate. Nu a fost posibil. Parintii mi-au spus ca nu ma pot tinea la facultate. “Nu avem bani!” Asa ca dupa ce am terminat liceul m-am angajat si in paralel am urmat Facultatea de Psihologie. M-am angajat cu gandul ca dupa ce termin facultate imi caut un job in domeniu. Am terminat facultatea si am ramas incontinuare la job. Nu am avut incredere suficienta in mine sa fac pasul urmator spre ceea ce imi doream. Nu m-am vazut capabila sa reusesc sa obtin un job in domeniu si sa incep sa-mi construiesc cariera. Ca urmare nici macar nu am incercat. Stii, convingerile determina comportamentele. Nu cunostintele, ci convingerile determina comportamentele si rezultatele. Eu mi-am dat seama de acest lucru mult mai tarziu. Au trecut ani de zile in care am facut ceea ce nu iubeam de fapt sa fac. Timp de 7 ani am facut un job care era mult sub potentialul meu pentru ca nu credeam mai mult despre mine. Degeaba acumulasem eu atatea cunostinte daca nu aveam incredere in mine si nu aveam constientizarea potentialului meu. Atat credeam eu ca pot atunci, sa muncesc de dimineata pana seara intr-un job care nu imi aducea implinire.
Nu invatasem din nici un manual sau curs de la facultate ca potentialul nostru este nelimitat si ca noi nu suntem rezultatele noastre de moment, ci mult mai mult de atat.
Dupa 7 ani in acel job, am luat o decizie. Am lasat in urma jobul si cei 7 ani investiti acolo. Aveam in fata mea o noua viata. Aveam un viitor si un prezent in viata mea care erau o carte nescrisa. De pe o zi pe alta m-am trezit cu o noua viata pe care nu o cunosteam deloc si am simtit ca trebuie sa o iau de la capat. Sa imi caut un nou loc de munca. Sa imi fac un rost in viata. Imi doream sa ma realizez! Dar nici macar nu stiam ce inseamna acest lucru pentru mine. Am continuat sa actionez pe baza convingerilor mele limitative.
In urmatorii 3 ani am facut de toate, am trecut de la un job la altul de cateva ori. In mintea mea imi spuneam ca “ma realizez”, dar de fapt continuam sa fac aceleasi lucruri din nou si din nou.
La 29 de ani, cu toata experienta acumulata, cu toate studiile pe care le aveam, am decis sa plec in strainatate, in Viena, si sa fac munca de jos, sa spal vase, podele si toalete intr-o cofetarie si in casele oamenilor. Mergeam plangand la lucru. Si ma intorceam plangand. Asta e tot ce are Dumnezeu pentru mine? Viata mea se rezuma doar la asta? Oare o sa fie mai bine vreodata in viata asta si pentru mine? Care e rostul? Nu mai vad luminita de la capatul tunelului! Ma uitam la altii si vedeam ca lor le merge bine si pare sa fie totul usor pentru ei. Ma uitam la mine si pentru mine totul era complicat. Plangeam si sufeream enorm pentru ca imi doream mai mult. Dar cum sa reusesc? Imi doream… dar credeam ca oricine poate, mai putin eu.
Ma simteam descurajata. Aveam sentimentul ca sunt invinsa. Si asta ma facea sa renunt sa mai incerc. “Ce rost mai are sa incerc? Voi reusi eu sa…? Nu e prea tarziu?” Si renuntam. Imi alimentam singura starea de neputinta si infrangere. Eram blocata. Ma plangeam de circumstantele vietii mele zi de zi. Era nedrept si jucam rolul de victima cel mai bine dintre toate pe care le aveam. Eram nefericita fiindca stiam in sufletul meu ca vreau si ca pot mai mult. Imi doream ca lucrurile sa se schimbe si pentru mine. Insa asteptam sa treaca zilele si speram sa se intample ceva bun ca prin minune. Dar nu se intampla nimic. Faceam acelasi lucruri si aveam asteptarea sa obtin rezultate diferite in viata mea. Asa au trecut urmatorii doi ani din viata mea.
Ulterior m-am casatorit. Imediat dupa casatorie ne-am mutat in Germania. Aparent totul era ok. Aveam un sot care ma iubea mai mult decat ma iubeam eu pe mine. Aveam o casnicie fericita. Aveam un copil. Aveam un job. Veniturile erau pe plus. In mod normal majoritatea oamenilor ar fi zis “Ce sa vrei mai mult de la viata?”.
Si totusi… eu nu ma simteam cu adevarat implinita. Simteam ca ceva lipseste. Aveam senzatia ca pot mai mult decat fac in momentul de fata, dar ma simteam cumva legata, incatusata, si nu stiam exact care e urmatorul pas si ce m-ar putea ajuta. Mi se parea ca sunt intr-o cutie, si exista undeva o usa si eu nu o gasesc. Ma trezeam dimineata si aveam un gust amar. Si daca ma intrebai nu puteam sa iti descriu in cuvinte motivele pentru care ma simteam neimplinita. Nu erau neaparat rationale. Si totusi asa ma simteam.
Am ajuns sa imi pun intrebari, am ajuns sa ma uit in sus, sa ma rog si sa intreb „Doamne, oare doar asta ai pus pentru mine?”. Si aveam si sentimente de vinovatie cand m-am intrebat „Doar asta?“. Cum adica “doar asta”? Am o familie fericita, am un copil minunat, am un job… Si totusi intrebarea aceasta continua sa apara.
Mi-am dat seama ca trebuie sa existe inca ceva. Mi-am dat seama ca sunt o fiinta spirituala. Si ca fiinta spirituala vreau sa cresc, vreau sa contribui. Vreau sa gasesc acea misiune pe care unii spun ca au gasit-o si spun ca e misiunea vietii lor. Vreau sa gasesc o directie, o carare si pe care sa mi-o asum. Vreau ca atunci cand pun capul pe perna pentru ultima data sa ma uit in urma si sa spun asta este ceea ce eu am creat cu voia lui Dumnezeu si cu ajutorul Lui. Vreau ca atunci cand nu voi mai fi, lumea sa fie un loc mai bun decat a fost inainte sa ma nasc. M-am simtit usurata si eliberata. In sfarsit am gasit si eu usa… Am simtit o pace launtrica si o siguranta.
Am invatat din proprie experienta ca o decizie iti poate schimba total traiectoria in viata. In iunie 2018 am fost in fata unei astfel de decizii.
Puteam sa nu o fac. Puteam sa aman si sa sper incontinuare ca se va schimba ceva de la sine. Daca gandeam LOGIC, nu as fi facut acea investitie financiara intr-un proces de crestere. Aveam o multime de motive sa nu o fac. Doamne, sunt atat de recunoscatoare ca persoana de la celalalt capat al telefonului m-a ajutat sa las logica si toate indoielile la o parte pentru cateva secunde si am spus DA!
Ceva in interiorul meu imi spunea sa o fac. Am simtit ca asta ma va ajuta sa o iau in directia cea mai potrivita.
Si da, nimic nu a mai fost la fel dupa aceasta decizie. Nu pot sa spun ca decizia in sine mi-a schimbat viata. Dar pot sa spun ca ce am facut dupa acea decizie m-a ajutat sa imi transform total viata.
A inceput un proces de schimbare si crestere. O calatorie spre ceea ce Dumnezeu a planificat ca sa fiu. O calatorie spre cea mai buna versiune a mea. Si voi continua acest proces toata viata mea. Am inteles foarte repede un adevar. Cu cat cresc si ma dezvolt mai mult ca persoană, cu atat Dumnezeu ma poate folosi mai mult si la un alt nivel. Dar acest proces nu ar fi inceput daca nu luam acea decizie. Si cand ma gandesc ca eram pe punctul de a spune NU... Puteam sa las oportunitatea sa treaca pe langa mine.
Primul lucru pe care l-am inteles a fost acesta. Cumva stiam asta, am mai auzit-o. Daca vreau ca lucrurile sa se schimbe PENTRU mine, trebuie mai intai sa se schimbe IN mine. Am inteles ca problema mea era modul in care gandesc. A trebuit sa recunosc ca nu stiam cum sa gandesc. Nimeni nu m-a invatat cum sa gandesc. Am inteles ca schimbarea trebuie sa inceapa cu mine, cu schimbarea mea interioara si a modului in care gandesc. Mi-am dat seama cat este de important sa imi asum responsabilitatea pentru propria viata. Si ca cine sunt eu pe interior este in responsabilitatea mea si ca aceasta se va reflecta la exterior.
Am inceput sa lucrez in mod intentionat la mine, la atitudinea si mentalitatea mea. Si prima provocare a si aparut. “Dar cand o sa reusesc eu sa fac asta. Am un copil mic, am un job. Nu am timp nici de dus bine. Dar sa mai stau si sa parcurg un program, niste lectii, sa citesc…
Stop! M-am oprit din gandurile astea. Am stat si m-am gandit cum pot sa imi folosesc mai bine timpul. Stii, cand fac mancare si curatenie, cand calc haine, cand merg cu masina… ascult ceva care ma ajuta sa cresc, care ma ajuta sa lucrez la gandirea mea. Stim cu totii principiul cauza si efect. Am devenit foarte intentionata cu ce imi hranesc mintea si sufletul. Am scos afara, pe rand, toate gandurile care nu imi erau de folos si le-am inlocuit cu altele care sa ma sustina. Am inceput sa plantez samanta ca este posibil SI PENTRU MINE.
In loc sa caut scuze si vinovati am inceput sa caut solutii. Am incetat sa mai dau vina pe situatii si circumstante, sau pe anumiti oameni. Am inteles ca eu am libertatea de a alege cum vreau sa raspund la orice mi se intampla in viata. Am inteles ca sta in puterea mea sa fac asta.
Apoi, un urmator pas a fost ca am stat si m-am gandit bine de tot la viata mea. M-am gandit ce vreau eu sa construiesc in viitorul meu, care sunt niste scopuri pe care eu le am. Am inceput pentru prima data in viata mea sa imi setez niste obiective si sa imi fac un plan de crestere. Pentru prima data am simtit ca am o directie si stiu inspre ce ma indrept. Nu mai aveam sentimentul ca plutesc in deriva, in voia sortii. Am inceput sa imi creionez viziunea mea si modul in care vreau sa imi traiesc misiunea mea pe acest pamant. Am inceput sa simt ca traiesc cu adevarat, ca sunt prezenta in viata mea. Sentimentele acelea ca nu stiu pentru ce traiesc si ca zilele trec pe langa mine una dupa alta fara nici un rost au inceput sa dispara.
Asa am inceput sa ma cunosc, sa imi descopar talentele, sa imi slefuiesc abilitatile, sa imi descopar potentialul. Viata mea a inceput sa se transforme. Ma miscam intr-o cu totul alta directie. Eu ma transformam de la o zi la alta, modul meu de a gandi. Increderea in mine crestea. Am inceput sa obtin rezultate diferite. Am inceput sa cresc si sa imi conturez un vis mai mare decat frica. Mi-am inteles chemarea si misiunea mea.
Si s-a mai schimbat ceva in viata mea. Viata mea spirituala e cu totul la alt nivel. Am descoperit ca practic cresterea personala este un pilon esential in cresterea spirituala. Relatia mea cu Dumnezeu s-a schimbat radical si este incontinua crestere. Nu poti fi intr-o stare de nemultumire, de frustrare, de vaicareala permanenta fata de viata si sa ai o relatie buna cu Dumnezeu. Totul a pornit din interiorul meu. Eu eram cauza si eu trebuia sa ma schimb. Si cand schimbi cauza inevitabil obtii alte rezultate.
Povestea si calatoria vietii mele continua pentru ca viitorul se scrie acum in timp ce vorbesc cu tine.